A venit nota de plată după incidentele de la Viitorul – Astra. Cum au fost pedepsiți Hagi și Yesilova

A venit nota de plată după incidentele de la Viitorul - Astra. Cum au fost pedepsiți Hagi și Yesilova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Hagi și-a aflat pedeapsa după cearta pe care a avut-o cu secundul antrenorului Gigi Mulțescu, Yuksel Yesilova. La 1-0 pentru Viitorul, „Regele” a reacționat dur după ce a fost făcut „hoț” de al doilea antrenor al echipei Astra Giurgiu.

Două meciuri suspendare și amendă în valoare de 360 de lei este sancțiunea primită de Hagi, care a ispășit deja o etapă din pedeapsa primită, la jocul din deplasare cu Poli Iași (n.red. – Viitorul a câștigat cu 1-0), când nu s-a deplasat alături de echipa sa în Copou. Sancțiunile au fost publicate pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Pentru comportamentul său, Yuksel Yesilova a fost suspendat pentru o lună și amendat cu 11.340 de lei.

„Din cauza acelui incident, din cauza unei persoane… am vrut să mă duc la nea Gigi ca să îmi cer scuze, i-am zis lui Vlad (n.r. – Vlad Achim), a fost decizia lui, nu a mea, am vrut să îi cer scuze, nu cu alt gând și băiatul acela (n.r. – Yuksel Yesilova, antrenorul secund al lui Gheorghe Mulțescu) a început să mă facă în turcă hoț.

A venit în România să muncească și să mă facă pe mine hoț! OK, hai să toleram aceste lucruri! Să se ducă înapoi în Turcia. Să dați cine e acel domn. Sunt foarte liniștit. A fost doar acel gest care a provocat pe toți. El, antrenorul secund, a incitat, a provocat. Eu m-am dus la arbitru să-i cer scuze și a venit el la mine și m-a eliminat. A venit Achim și a luat el decizia. I-am dat dreptate lui nea Gigi, dar a venit acel domn în spate… un episod urât, din păcate. Să nu uite că muncește în România și să nu uite cuvântul pe care l-a folosit de nivel foarte jos”, a povestit Gheorghe Hagi, la finalul meciului Viitorul – Astra 1-0.

La rândul său, Yuksel Yesilova, fost preparator fizic la FCSB, a explicat motivele pentru care a reacționat astfel la adresa lui Hagi și a confirmat că l-a numit „hoț” pe „Regele” fotbalului românesc.

„Îl respect pe Gheorghe Hagi pentru ceea ce a fost ca fotbalist, pentru ceea ce este ca antrenor, dar ce s-a întâmplat aseară la Ovidiu este o lipsă grosolană de fair-play. Jucătorul Viitorului nu ne-a înapoiat mingea, așa cum era normal, cum era fair-play. Înainte să repună de la margine s-a uitat spre banca de rezerve și a întrebat ce să facă, iar Hagi i-a strigat să joace și gesticula cu mâna.

L-am numit hoț pentru că mi-a furat munca, pe a mea, pe a maseurului, și a tuturor celorlalți din staff-ul Astrei. Am văzut meciuri unde după o astfel de fază echipa adversă și-a recunoscut vina și s-a dat la o parte pentru a înscrie și ceilalți, în semn de fair-play. Ne-a fost furată munca, asta m-a înfuriat. Nu aș fi vrut să intru în conflict, mai ales cu Gică Hagi, dar nu se face așa ceva”, a explicat Yuksel Yesilova, pentru Digi Sport, în urmă cu o săptămână.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×